Dacă nu ai mai ales până acum un voiceover s-ar putea ca în primă fază să ți se pară dificil să faci acest lucru dar trebuie să știi că nu este deloc așa. Trebuie doar să urmărești atent câteva aspecte. Per ansamblu va trebui să determini dacă voiceoverul este potrivit pentru compania ta sau pentru proiectul pe care îl promovezi.
Dacă alegi vocea potrivită audiența căreia te adresezi va rezona cu proiectul sau produsul tău iar dacă alegerea ta va fi mai puțin inspirată atunci probabil că și rezultatele vor fi în aceiași notă.
Pentru a fi bun, un voiceover trebuie să întrunească mai multe calități și trebuie să le întrunească cam pe toate la un loc, nu doar una sau două dintre ele. Un voiceover bun vorbește clar și are o pronunțare impecabilă, știe să aleagă ritmul și tempoul potrivit dar reușește și să intre în pielea mai multor personaje și roluri cu ajutorul a măcar puțin talent actoricesc.
Iată care sunt cei 7 pași simpli cu ajutorul cărora vei putea să alegi mai ușor vocea potrivită pentru brandul sau proiectul tău.
Solicită un demo de voce
Nu este obligatoriu ca acest demo să fie recent dar este obligatoriu ca materialul audio care ți se pune la dispoziție să fie de calitate. Îți vei da seama după câteva secunde de ascultare de acest lucru, nu este greu să faci asta. Înregistrarea trebuie să sune foarte clar, fără elemente audio bizare pe fundal iar vocea trebuie să fie inteligibilă și coerentă. De asemenea trebuie să știi că este inacceptabil ca vocea din demo să se audă cu ecou.
Află dacă înregistrează într-un studio profesionist
Este nevoie neapărat de un studio profesionist pentru înregistrarea materialelor audio. Asta înseamnă în primul rând un sistem de antifonare bun și aparatură de înregistrare de calitate. Poți să soliciți fotografii în acest sens dar în general nu este necesar întrucât îți vei da seama de profesionalismul studioului de înregistrări ascultând demoul primit de la voiceover. Dacă se aude un ecou pe fundal este clar că persoana respectivă nu înregistrează într-un studio adecvat realizării în condiții optime a acestei profesii.
Un studio de înregistrări care beneficiează și de serviciile unui inginer de sunet va produce foarte probabil un material final de o calitate foarte bună dar aceste studiouri sunt de obicei mai scumpe decât cele care funcționează în regim home studio (studio de acasă).
Alege o voce care se potrivește cu brandul sau proiectul tău
În primul rând pentru a fi capabil să alegi o voce care se potrivește cu brandul sau proiectul tău trebuie să îți cunosti bine clienții sau potențialii clienți. Trebuie să știi dacă aceștia ar rezona mai bine ascultând o voce feminină sau masculină? Sigur că dacă de exemplu produsul pe care îl comercializezi se adresează în totalitate femeilor, probabil ca ar fi indicat să alegi un voiceover feminin și viceversa. De asemenea tu ești cel care trebuie să îi comunice clar voiceoverului în ce stil trebuie citit materialul de promovare.
În funcție de ceea ce promovezi, unele materiale trebuie citite cu o voce serioasă. Dacă audiența ta este mai sofisticată probabil că ar fi indicat un stil de citire mai elegant. Dacă te adresezi copiilor ar fi indicat să alegi un voiceover capabil să citească textul în cauză cu o tonalitate deschisă și entuziastă. Uneori ai nevoie de o tonalitate neutră iar alteori de cineva cu un anumit accent.
Indiferent de stilul pe care îl soliciți, un voiceover bun trebuie să fie capabil să îți întrunească toate cerințele.
Simți că vocea are ceva special?
Sunt nevoit să mă repet dar e important să subliniem din nou faptul că în primul rând vocea pe care o alegi trebuie să sune clar și coerent, cu o pronunțare impecabilă și cu un ritm adecvat materialului de promovare. Însă dacă dincolo de aceste aspecte simți că vocea respectivă are o particularitate anume, acel ceva pe care nu l-ai simțit ascultând alți voiceoveri, foarte probabil ai găsit voiceoverul pe care îl cauți. Întreabă și alte persoane din jurul tău dacă au aceiași impresie.
Nu uita însă că o voce distinctă cu o pronunție impecabilă va reuși fără doar și poate să transmită mesajul tău într-un mod eficient care să genereze rezultate.
Îți transmite credibilitate?
Cum poate o voce să îți transmită credibilitate? Este foarte simplu. Ascultă demoul sau demourile pe care le-ai primit, fi atent la mesaj și la intonația voiceoverului și întreabă-te la final dacă te-a convins că ceea ce spune este adevărat? Dacă îți transmite încredere în ceea ce spune, voiceoverul este credibil. Dacă nu îți transmite acest sentiment, probabil că încă nu ai găsit vocea potrivită.
Verifică experiența anterioară a voiceoverului
În cazul în care voiceoverul pe care l-ai ales nu este un tânăr foarte talentat dar la început de drum ar fi bine să soliciți informații despre cariera în acest domeniu a persoanei cu care vrei să lucrezi. Experiența este foarte importantă în această profesie deoarece conferă mesajului citit o doză importantă de siguranță și încredere. Adică exact ceea ce scriam mai sus, vocea este credibilă!
Nu te rușina să îi soliciți voiceoverului mai multe demouri sau linkuri care duc către acestea și chiar un CV. Până la urmă vorbim despre timpul și banii tăi și este foarte important să știi bine cu cine lucrezi.
Aveți o comunicare bună?
Este foarte important ca ambele părți să comunice bine. Tu trebuie să îi transmiți cât mai clar voiceoverului ceea ce îti dorești iar el să îți spună iarăși foarte clar ce se poate face, ce nu se poate face și cum vede el lucrurile. O comunicare bună înseamna eficiență, adică timp câștigat, dar și o atenție sporită asupra țintei finale: succesul proiectului!
Da, voiceoverul trebuie să îți transmită și să îti dea de înțeles că este foarte interesat și implicat ca în urma colaborării voastre ambele părți să atingă succesul!
Concluzii
Nu este așadar deloc dificil să alegi o voce bună pentru brandul sau proiectul tău! Nu uita că voiceoverul trebuie să aibă o pronunțare impecabilă, ritm și tempo potrivit, ceva calități actoricești, credibilitate și poate chiar și o voce specială, care se diferențează de altele pe care le-ai ascultat. Mai este însă foarte important să înregistreze într-un studio profesionist și ar fi indicat să aibă și ceva experiență în domeniu.
O comunicare bună din partea unui voiceover profesionist mai înseamnă în opinia mea și consultanță gratuită. Până la urmă el este cel cu experiență în domeniu și nu ar trebui să aibă nici o problemă în ați explica ce trebuie făcut pentru ca proiectul să fie unul de succes!
Și apropo de succes, asigură-te că voiceoverul îți transmite că asta este ceea ce își dorește și el!